Examenul de Bacalaureat a luat sfârșit, iar elevii așteaptă acum cu mari emoții să afle notele. Primele rezultate se vor afișa azi, 8 iulie, până la ora 12:00, iar contestaţiile se pot depune imediat, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Notele la Bacalaureat 2024 pe județul Mehedinți pot fi văzute AICI.
Rezultatele finale la BACALAUREAT 2024 vor fi comunicate în data de 12 iulie.
Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute au posibilitatea să depună o contestație imediat după ce s-au afișat rezultatele, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Mai întâi, ei trebuie să completeze o cerere cu numele și prenumele, unitatea de învățământ pe care au absolvit-o, profilul, proba pentru care solicită reevaluarea lucrării, sesiunea, disciplina, tipul de subiect și nota obținută.
Totodată, elevii care depun contestație trebuie să semneze și o declarație-tip, în care se menționează că au luat cunoștință de faptul că nota acordată, ca urmare a soluționării contestației, poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Toate contestațiile pentru notele obținute la Bacalaureat 2024 se depun fie la centrele de examen sau prin mijloace electronice.
În 12 iulie 2024 se vor afișa rezultatele finale de la Bacalaureat 2024.
Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
Astfel, pentru fiecare elev care a obţinut cel puţin nota 5 la toate probele scrise se calculează media generală ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe.
ATENȚIE: nu se calculează media generală pentru elevii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă!
De asemenea, este bine de știut că o medie generală de 5,99 se va rotunji la 6,00.
Trebuie spus și că, în conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).
Potrivit Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați (peste 119.000 din promoția curentă și în jur de 15.000 din seriile anterioare) au susținut examenul de Bacalaureat în această sesiune (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).
Ministerul Educației a publicat, deja, în Monitorul Oficial datele referitoare la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2024. Examenul va avea loc în perioada 15 iulie -22 august.
Iată calendarul complet al sesiunii de toamnă la Bacalaureat 2024:
CITEȘTE ȘI: